
Sursă: Ziarul Financiar
Nu ştii în ce activităţi să te mai implici anul acesta? Uniunea Europeană le oferă tinerilor numeroase oportunităţi de a studia, de a călători, de a face voluntariat, de a dobândi experienţă profesională şi de a se implica în procesul de luare a deciziilor. Platforma European Youth Portal îţi reaminteşte câteva oportunităţi, care sunt accesibile tinerilor interesaţi să îşi dezvolte competenţele şi să descopere noi perspective în Europa.
Una dintre cele mai cunoscute oportunităţi la care poţi aplica este programul ErasmusĂ, care nu se limitează doar la schimburile universitare. Prin intermediul său, tinerii pot beneficia de perioade de studiu în străinătate, stagii de practică, dar şi de programe de masterat Erasmus Mundus, care oferă burse participanţilor. Totodată, ErasmusĂ include, de asemenea, activităţi de participare civică destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 30 de ani.
O altă alternativă atractivă pentru tine este programul „European Solidarity Corps”, care este destinat în special tinerilor care vor să se implice în activităţi de voluntariat şi să se implice în proiecte cu impact asupra comunităţilor. Potrivit European Youth Portal, programul se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, iar pentru activităţile de ajutor umanitar limita de vârstă poate ajunge chiar la 35 de ani. Totodată, dacă eşti interesat să aplici, vei avea ocazia să iei parte la proiecte de voluntariat în alte ţări, să îţi dezvolţi competenţele şi să dobândeşti experienţă într-un mediu internaţional, iar cheltuielile aferente activităţilor de voluntariat sunt acoperite în cadrul programului.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
