
Sursă: HotNews
Autorităţile bulgare au detectat vineri o dronă rusă în apele lor din Marea Neagră, la câţiva kilometri de coasta oraşului Burgas (în sud-estul ţării), găsind totodată rămăşiţe ale alteia în apele sale, relatează EFE, preluată de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Bulgaria, drona ar fi fost găsită lângă o plajă din localitatea Primorsko, la 430 de kilometri est de Sofia şi la câţiva kilometri sud de Burgas.
După ce a fost recuperată de o echipă a Marinei şi transportată la baza navală din Burgas, specialiştii care au examinat-o au conchis că este un aparat de recunoaştere, precizează comunicatul, fără a specifica originea obiectului.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de HotNews, care deține drepturile asupra conținutului.
