
Sursă: Ziarul Financiar
Motorina se va ieftini cu 68 de bani pe litru începând de la miezul nopţii, pe fondul reducerii accizei la carburanţi, a anunţat sâmbătă fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan. Acesta susţine că măsura reprezintă un prim pas pentru protejarea puterii de cumpărare.
Bogdan Ivan a anunţat pe platforma Facebook că noul nivel al accizei va produce o reducere imediată a preţului motorinei. „Din această noapte, de la ora 24:00, motorina se ieftineşte cu 68 de bani pe litru, acciza la carburanţi scade, iar efectul se vede imediat la pompă”, a transmis fostul ministru.
Ivan a prezentat măsura drept un răspuns la creşterea costului vieţii, susţinând că majorările de preţuri la carburanţi, energie şi gaze au pus o presiune tot mai mare asupra bugetelor populaţiei. Fostul ministru a afirmat că reducerea preţului motorinei este rezultatul demersurilor făcute împreună cu echipa PSD şi că ar urma să fie continuată cu alte măsuri destinate limitării efectelor scumpirilor.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
