
Sursă: Digi24
Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la 15 august și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. În diferite regiuni ale țării, această zi este marcată prin participarea la slujbe, pomenirea celor adormiți, sfințirea bucatelor și împărțirea alimentelor persoanelor nevoiașe. Praznicul este însoțit și de numeroase tradiții populare legate de sănătate, activitățile gospodărești și apropierea sezonului de toamnă.
După sărbătoarea din 15 august și încheierea Postului Adormirii Maicii Domnului începe, potrivit tradiției, sezonul nunților religioase, al botezurilor, al târgurilor și al petrecerilor.
Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători dedicate Fecioarei Maria. Deși nu există mărturii istorice directe privind momentul săvârșirii sale, cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat considerabil începând cu secolul al V-lea, după ce Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, din anul 431, a proclamat-o oficial Născătoare de Dumnezeu.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
