
Sursă: Economica.net
Preşedintele Nicuşor Dan arată în sesizarea pe această temă publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale că, prin conţinutul său normativ, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale, scrie Agerpres.
Este criticată claritatea normativă şi legalitatea sancţiunii cu privire la sintagma „persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi”, regăsită în textul legii trimis spre promulgare preşedintelui.
„Cele două texte extind obligaţia de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese de la titularul funcţiei publice la ‘soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi’, sub sancţiunea contravenţională prevăzută la articolul II punctul 21. Prima deficienţă ţine de claritatea normei: legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv - durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică - pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei. Nu sunt reglementate nici ipoteza relaţiei începute după numirea demnitarului, nici cea a încetării relaţiei, nici situaţia relaţiilor succesive. Sub aspectul previzibilităţii conduitei, aceasta contravine articolul 1 alineat (3) şi alineat (5) din Constituţie, care impun ca legea să fie clară şi accesibilă, astfel încât destinatarul să îşi poată adapta comportamentul”, se evidenţiază în sesizare.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
