
Sursă: Ziarul Financiar
Pe fondul unui scepticism tot mai mare şi al scăderii încrederii publicului în inteligenţa artificială, directorul general al Anthropic, Dario Amodei, a subliniat ceea ce el consideră a fi soluţia prin care industria şi-ar putea recâştiga credibilitatea. Într-o postare recentă pe X, Amodei a spus că cea mai bună metodă prin care companiile de AI pot schimba percepţia publică este să îşi respecte promisiunile făcute şi să producă descoperiri ştiinţifice concrete, scrie Bloomberg.
„În acest moment, a spune că AI-ul va vindeca cancerul e mai degrabă un clişeu decât o sursă de inspiraţie, iar majoritatea oamenilor consideră că e o minciună. Cea mai validă critică adusă companiilor de AI, inclusiv Anthropic, este că nu ne-am ţinut încă marile promisiuni de a aduce beneficii lumii. Ceea ce va recâştiga încrederea oamenilor este să chiar vindecăm cancerul” a scris CEO-ul Anhtropic pe X.
Pe fondul acestei reacţii publice negative tot mai ample, Amodei a devenit una dintre vocile importante care avertizează asupra riscurilor potenţiale ale inteligenţei artificiale. El a subliniat în mod repetat, în eseuri şi postări pe blogul Anthropic, pericolele dezvoltării rapide a AI. Într-un eseu publicat în luna iunie, a declarat că noile modele Mythos prezintă „riscuri foarte reale” pentru securitatea cibernetică, sectorul financiar, infrastructura critică şi securitatea naţională. De asemenea, şi-a exprimat îngrijorarea privind impactul potenţial al inteligenţei artificiale asupra locurilor de muncă entry-level.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
