
Sursă: Libertatea
Polițiștii din București și Buzău au efectuat astăzi, 20 august 2026, mai multe percheziții domiciliare în cadrul unei anchete ce vizează cinci bărbați, cu vârste între 30 și 51 de ani, suspectați de tulburarea ordinii publice și agresiune fizică, conform unui comunicat al Poliției Capitalei. Cei cinci bărbați ar fi suporteri ai Rapidului, iar aceștia au fost ridicați de oamenii legii după ce ar fi bătut un cetățean pakistanez, după cum au precizat surse judiciare.
Totul ar fi început pe 2 august 2026, în jurul orei 20.35, când un bărbat de 40 de ani, cetățean pakistanez, a fost agresat fizic de un grup de suporteri ai echipei de fotbal Rapid București.
Incidentul s-ar fi petrecut pe aleea dintre Sala Polivalentă Rapid și stadionul Giulești, în timp ce galeria Peluza Nord Rapid s-ar fi deplasat către stadion, înaintea meciului dintre Rapid - CFR Cluj, scandând lozinci înainte de un meci.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Libertatea, care deține drepturile asupra conținutului.
