
Sursă: Stirile ProTV
Cu o plimbare cu tricicleta pe autostradă, pe contrasens - un bărbat de 62 de ani din județul Hunedoara a transformat, vineri după-amiază, autostrada A1 într-un traseu personal, punându-și viața în pericol și provocând panică în rândul șoferilor.
Timp de 40 de minute, în care polițiștii au primit 19 apeluri la 112, bărbatul a circulat cu tricicleta pe autostradă, inclusiv pe banda a doua și pe contrasens, iar intervenția autorităților a fost una de urgență, coordonată de la distanță, arată Agerpres.
Incidentul pe 21 august, la prânz, când bărbatul a pătruns pe autostradă la kilometrul 392, deplasându-se dinspre Ilia spre Sebeș. Spre norocul sau, însă, a ales calea destinată sensului Sibiu-Arad, astfel că se deplasa în direcția opusă fluxului de autovehicule. În plus, pentru că viteza cu care se deplasa era scăzută și pentru că circula în direcția greșită, bărbatul a ajuns inclusiv pe banda a doua a autostrăzii, destinată traficului cu viteză mai mare. În acele momente, polițiștii au încetinit traficul de la zeci de kilometri distanță, acțiunea fiind coordonată prin dispecerat.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Stirile ProTV, care deține drepturile asupra conținutului.
