
Sursă: Digi24
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia avertizează că adoptarea proiectului legii salarizării în forma actuală ar putea duce la un conflict social „de amploare” și la blocaje în sistemul muzeal. Sindicaliștii spun că vor sesiza Comisia Europeană și celelalte instituții europene competente, dacă inechitățile din proiect nu vor fi corectate, potrivit Agerpres.
„Guvernul şi Parlamentul vor trebui să-şi asume conflictul social şi blocajele care vor urma în sistemul muzeal. Cât despre evenimentele organizate în afara programului de lucru, îi invităm pe managerii favorizaţi de noile grile să le organizeze singuri, începând cu Noaptea Muzeelor la Sate, din 29 august”, afirmă sindicatele din Cultură.
Totodată, reprezentanții sindicali reclamă faptul că în forma actuală a proiectului sunt menținute inechitățile din sectorul muzeal și transformate „în politică salarială de stat”. Aceștia sunt nemulțumiți și de felul în care au fost purtate negocierile cu Guvernul referitoare la salarizare.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
