
Sursă: Adevarul
Volodimir Zelenski a declarat că organizarea alegerilor în Ucraina în timpul războiului ar putea duce la divizarea țării, într-un moment în care Rusia își suplimentează stocurile de rachete balistice și ia în calcul mobilizarea a încă 300.000 de soldați.
Președintele ucrainean a răspuns, pentru prima dată, solicitării formulate de fostul ministru al Apărării, demis, Mihailo Fedorov, care ceruse organizarea unor noi alegeri. Zelenski a criticat dur ideea, despre care a spus că este nerealistă în condițiile în care Rusia nu pare interesată de o încetare a focului.
„Cred că, dacă vrem să distrugem țara, atunci, în timpul unui astfel de război, putem merge înainte cu organizarea alegerilor”, a declarat Zelenski în cadrul unei întâlniri cu un grup restrâns de jurnaliști, desfășurată sâmbătă, ale cărei detalii au fost făcute publice duminică, potrivit The Guardian.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.
