Sursă: Adevarul
Există puține relații internaționale care păreau mai greu de destrămat decât cea dintre Statele Unite și Canada. Nouă mii de kilometri de frontieră, economii construite vreme de decenii ca părți ale aceluiași mecanism industrial, aceeași alianță militară, aceleași războaie, aceleași lanțuri de aprovizionare.
Automobilele trec frontiera de mai multe ori înainte să iasă din fabrică. Petrolul canadian alimentează rafinăriile americane. Oțelul, aluminiul, electricitatea și componentele circulă într-un sistem care fusese construit tocmai pe ipoteza că frontiera dintre cele două țări nu va mai fi niciodată o problemă strategică. În august 2026, această ipoteză arată însă periculos de învechită.
Negocierile dintre Washington și Ottawa, despre care oficialii canadieni spuneau pe 20 august că sunt „foarte aproape” de un rezultat, s-au prăbușit în mai puțin de două zile. Statele Unite au aplicat tarife de 50% asupra unor bunuri canadiene în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari, iar guvernul premierului Mark Carney a suspendat discuțiile și a promis represalii „dolar pentru dolar”, începând cu 8 septembrie. Donald Trump a mers apoi mai departe. A amenințat cu tarife de 50% asupra automobilelor și pieselor canadiene de la 1 ianuarie 2027. Ar fi mult prea simplu să vedem episodul ca pe încă un război al tarifelor. Ar fi total greșit. Ceea ce se întâmplă între SUA și Canada este un laborator al noii politici internaționale americane. Dependența economică este instrument de negociere și de putere, nu o garanție a cooperării.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.