
Sursă: Ziarul Financiar
♦ Numărul participanţilor înscrişi în exerciţiul de investiţii organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Estinvest a ajuns la 157 cu câteva săptămâni înainte de ediţia a cincea a conferinţei ZF Piaţa de capital, programată pentru 25 septembrie.
Exerciţiul este o simulare a tranzacţionării la bursă cu bani virtuali şi cotaţii în timp real. Fiecare participant primeşte un portofoliu iniţial de 100.000 de lei şi poate cumpăra sau vinde acţiuni dintr-o selecţie de aproximativ 30 de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, printre care Hidroelectrica, Banca Transilvania, OMV Petrom, Romgaz, Transgaz şi Evergent Investments.
Tranzacţionarea se face în timpul sesiunilor bursiere, iar participanţii pot reacţiona la ştiri, la raportări financiare sau la evoluţii din economie
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
