
Sursă: Digi24
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a declarat că nava care a luat foc în Marea Neagră a raportat prin sistemul de alertă că a fost lovită de o dronă, iar apoi aceasta s-a scufundat. Cei 12 marinari aflaţi la bord au fost salvaţi.
Radu Miruţă a fost întrebat, vineri, la Adevărul Live, ce informaţii mai are despre nava care a luat foc în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, conform News.ro.
„La şaisprezece mile marine, adică în afara apelor teritoriale româneşti, o navă care naviga în zona economică exclusivă a raportat prin sistemul de alertă că a fost lovită de ceva dronă. Aşa este raportarea, moment în care cei de la Garda de Coastă s-au deplasat cu două nave pentru a sprijini marinarii care navigau pe nava care fusese afectată. Înţeleg că 11 marinari sau 12 marinari au fost pe acea navă. Doi au fost salvaţi din apă de o navă care, conform legii, când se dă o astfel de alertă, este obligată să-şi schimbe cursul dacă e în apropiere şi să se ducă să ofere primul ajutor”, a declarat acesta.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
