
Sursă: Profit.ro
Șase persoane vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă în dosarul în care anchetatorii au calculat un prejudiciu de peste 11 milioane de euro adus bugetului de stat.
Polițiștii buzoieni au descoperit, în două autovehicule oprite în trafic, peste 3,3 milioane de țigarete de contrabandă.
Operațiunea a fost desfășurată luni de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, scrie News.ro. Potrivit IPJ Buzău, primul oprit în trafic a fost un camion condus de un cetățean grec, în vârstă de 53 de ani. În interiorul autovehiculului, polițiștii au găsit 2.560.000 de țigarete fără timbre fiscale emise de autoritățile române. Acestea erau disimulate în spatele unor paleți pe care se aflau cutii cu pește congelat.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Profit.ro, care deține drepturile asupra conținutului.
