
Sursă: Observator
La 35 de ani, Ulrich Siegmund visează să conducă spre victorie Alternativa pentru Germania (AfD), un partid anti-imigranţi, rusofil şi favorabil lui Donald Trump, care se află în fruntea sondajelor de luni de zile. În spatele zâmbetului său şi al uşurinţei cu care se descurcă pe reţelele sociale, Ulrich Siegmund urmăreşte un obiectiv istoric: să devină primul lider de extremă dreaptă din perioada postbelică care să conducă o regiune germană. Acest lucru nu a fost însă fără a declanşa manifestaţii în Saxonia-Anhalt, unde 6.000 de persoane şi-au exprimat sâmbătă refuzul de a-l vedea ajungând la putere.
Apărut recent pe prima pagină a prestigiosului săptămânal Der Spiegel sub titlul "Cel mai periculos om din Germania", Ulrich Siegmund a reacţionat cu ironie, publicând un videoclip în care semnează revistei şi căreia îi promite să dezvăluie, după alegerile de duminică, suma plătită pentru o astfel de reclamă, potrivit news.ro.
La 35 de ani, el visează să conducă spre victorie Alternativa pentru Germania (AfD), un partid anti-imigranţi, rusofil şi favorabil lui Donald Trump, care de luni de zile se află în fruntea sondajelor - cu aproape 20 de puncte în prezent - în faţa conservatorilor conduşi de cancelarul Friedrich Merz şi de actualul lider al landului Saxonia-Anhalt, Sven Schulze.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
