
Sursă: Digi24
Școala începe fără manuale pentru elevii de clasa a IX-a. Ministrul Educației, Mihai Dimian, a explicat la „Interviurile digi24.ro” întârzierea și susține că elevii vor avea, pentru început, acces la variantele digitale, în timp ce manualele tipărite ar putea ajunge în clase cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. Reamintim că elevii care intră la liceu în această toamnă sunt prima generație învață după noua programă școlară.
Ministrul Educației, Mihai Dimian, spune că întârzierea este legată de calendarul procedurii de achiziție și de timpul necesar pentru elaborarea și evaluarea manualelor. Potrivit acestuia, bugetul României a fost aprobat abia în luna martie, iar procedura pentru noile manuale a fost lansată ulterior:
„Nu este efectiv un blocaj. Lucrurile s-au desfășurat conform procedurilor, chiar într-un ritm accelerat”, a explicat ministrul. El a precizat că, în mod obișnuit, o astfel de procedură poate dura aproximativ nouă luni, însă Ministerul Educației a încercat să reducă termenul la șase-șapte luni, iar editurile au avut la dispoziție aproximativ două luni, din aprilie până în iunie, pentru a pregăti și depune propunerile de manuale.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
