
Sursă: Ziarul Financiar
Producătorul român de echipamente electrice Electro-Alfa International (EAI) a semnat o intenţie privind vânzarea participaţiei de 100% pe care o deţine în Solar Technologies Consulting (STC), companie care deţine drepturile şi autorizaţiile necesare pentru dezvoltarea unui proiect de stocare a energiei electrice în baterii, cu o capacitate de aproximativ 50 MW şi 100 MWh în Şelimbăr, judeţul Sibiu.
Potrivit companiei, documentele semnate prevăd intenţia Electro-Alfa International şi a partenerului contractual de a colabora pentru continuarea dezvoltării proiectului BESS (Battery Energy Storage System) şi pentru realizarea, ulterior îndeplinirii condiţiilor convenite, a unei potenţiale tranzacţii privind transferul proiectului şi al STC către partenerul contractual.
„În această etapă, proiectul se află în proces de dezvoltare, iar finalizarea potenţialei tranzacţii este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive şi de parcurgerea etapelor necesare pentru dezvoltarea proiectului, inclusiv obţinerea aprobărilor aplicabile şi îndeplinirea celorlalte cerinţe convenite între părţi”, conform unui raport de la Bursa de Valori Bucureşti.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
