Sursă: HotNews
Prețurile la tablouri se formează dintr-un mix de percepție, reputație și raritate. Contează istoria artistului, cât de coerentă e munca lui în timp și cine îl susține, dacă îl susține: galerii, curatori, colecționari. Licitațiile mari dau semnale de preț, dar piața primară stabilește nivelul inițial. Prețul nu reflectă doar costuri materiale, ci mai ales încrederea că acel artist va rămâne relevant. Și, da, e multă psihologie aici, inclusiv efect de turmă și ceva branding.
Prima dată când cineva a vrut să-i cumpere un tablou, Adrian Dică nu avea niciun preț. Era în ultimul an de facultate, la Arte, iar o lucrare de-a lui fusese selectată să reprezinte școala la un simpozion internațional găzduit la Parlament. Cineva din sală, pe care nu-l cunoștea, a spus că vrea s-o cumpere pentru colecția unei bănci. Era Philippe Lhotte, PDG-ul BRD la acea vreme. Dică s-a trezit cu oamenii ăștia vrând să cumpere și, spune el acum, „habar n-aveam ce să le zic.” A întrebat un singur om- rectorul facultății- cât ar trebui să ceară. Răspunsul a fost: e decizia ta cu cât să vinzi.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de HotNews, care deține drepturile asupra conținutului.