
Sursă: Ziarul Financiar
Organizaţia Alianţa l-a primit la New York pe preşedintele Niucşor Dan, înaintea participării sale la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Discuţia găzduită de Alianta a reunit înalţi oficiali ai guvernului României, reprezentanţi ai sectorului privat şi foşti ambasadori ai Statelor Unite în România şi în alte state.
Conversaţia s-a concentrat pe oportunităţile economice şi comerciale ale României, pe rolul său strategic în Europa şi pe consolidarea în continuare a relaţiilor României cu Statele Unite şi cu partenerii europeni.
Participanţii au avut o discuţie substanţială despre consolidarea dezvoltării economice interne a României şi despre promovarea intereselor ţării pe plan internaţional. O atenţie deosebită a fost acordată extinderii legăturilor comerciale, atragerii de investiţii, întăririi relaţiei bilaterale dintre România şi Statele Unite şi aprofundării cooperării dintre România şi partenerii săi europeni.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
