
Sursă: Economica.net
„Ne aflăm în al cincilea an al războiului de agresiune ilegal, neprovocat şi nejustificat, purtat la scară largă împotriva Ucrainei de către un membru permanent al Consiliului de Securitate. Acest membru, căruia întreaga comunitate a ONU i-a încredinţat responsabilitatea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, a renunţat în mod deliberat la obligaţia sa fundamentală şi urmăreşte o agendă revizionistă”, a afirmat Nicuşor Dan în discursul său.
„În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, România a simţit direct efectele acestui război prin încălcări repetate ale spaţiului nostru aerian. Acum câteva luni, o dronă s-a prăbuşit peste o clădire rezidenţială de pe teritoriul nostru, rănind persoane şi provocând pagube materiale. A fost un episod dintr-o serie continuă de astfel de incidente”, a spus preşedintele român in intervenţia sa la ONU.
„Am mai spus-o şi o spunem din nou: România va fi alături de Ucraina şi de poporul său care acţionează în legitima lor apărare atâta timp cât este nevoie”, a dat el asigurări.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
