
Sursă: Economica.net
„România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a preţurilor la electricitate (112%), gaze (126%) şi combustibili (55%), împreună cu taxele împovărătoare (peste 26%), transformă fiecare zi de funcţionare într-o luptă pentru supravieţuire”, susţine preşedintele AEI, Dumitru Chisaliţă.
Potrivit „Planului energetic pentru România 2030”, propus de AEI, ţara nu se confruntă în primul rând cu o lipsă de resurse, ci cu probleme de sincronizare, execuţie şi guvernanţă. „Deşi dispune de gaze naturale, hidroenergie, energie nucleară, cărbune, biomasă, rafinării şi un potenţial regenerabil important, ţara continuă să importe energie în momentele critice şi să suporte preţuri ridicate”, se arată în analiza AEI, scrie Agerpres.
Studiul identifică 40 de riscuri majore care s-ar putea întâmpla până în 2030 în lipsa unor intervenţii. Închiderea capacităţilor pe cărbune înaintea finalizării centralelor pe gaze, întârzierile proiectelor nucleare şi hidroenergetice şi dezvoltarea surselor regenerabile fără reţele, flexibilitate şi stocare adecvate ar putea menţine dependenţa de importuri în orele critice.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
