
Sursă: Digi24
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus joi, la Craiova, după întâlnirea cu liderii PSD din Oltenia, că din păcate, n-a avut ce să le prezinte colegilor, fiindcă n-a văzut niciun program de guvernare până acum, el arătând că nu-şi doreşte să fie prim-ministru Siegfried Mureşan şi pare o glumă această propunere.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea regională cu organizaţiile PSD din Oltenia, care a avut loc la Craiova, că a fost o discuţie pe situaţia la zi, unde a prezentat tabloul situaţiei politice centrale, posibilele soluţii de după, dacă o să avem în guvern sau dacă intrăm în alegeri anticipate.
„Aleşii locali, fiindcă 90% din cei care au participat astăzi în această sală sunt aleşi locali, au problemele pe care le cunoaştem cu toţii, au nevoie de rectificare, bugetele de funcţionare la multe autorităţi locale au nevoie de sume în plus. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem, sunt lucruri care dacă nu vor fi făcute şi dacă nu vom avea un guvern, vor duce probabil la un blocaj enorm în România”, a spus preşedintele PSD, potrivit News.ro.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
