
Sursă: Digi24
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui României, Nicuşor Dan, a declarat, joi, la deschiderea Conferinţei Naţionale de ORL Pediatrie, că demult a trecut pragul a 20 de vizite la medicul ORL, ea fiind mamă a doi copii. Mirabela Grădinaru a vorbit şi despre lumea în care cresc astăzi copiii, o lume în care ecranele au devenit inevitabile. Ea consideră că, el puţin până la vârsta de 3 ani, copiii ar trebui feriţi cu totul de ecrane.
„Ca mamă a doi copii pot să vă spun cu sinceritate că am trecut de mult pragul celor 20 de vizite la medicul ORL şi cred că nu sunt singura, pentru că, de fapt, este foarte greu să găseşti un părinte care în primii ani de viaţă ai copilului său să nu fi ajuns măcar o dată în cabinetul ORL. Pentru că primii ani de viaţă vin la pachet cu îngrijorări, cu multe întrebări, secreţii nazale, febră, urechi care dor, viroze repetate, nopţi nedormite. Şi e acel moment în care ne întrebăm, uitându-ne la copil, dacă situaţia este una obişnuită sau dacă trebuie să apelăm la un medic. Şi asta se întâmplă de cele mai multe ori la două dimineaţa sau trei dimineaţa”, a declarat, joi, Mirabela Grădinaru, la deschiderea Conferinţei Naţionale de ORL Pediatrie.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
