
Sursă: Economica.net
Băncile din România îți pot bloca oricând conturile, fără explicații și fără să faci ceva ilegal, în baza unei proceduri perfect legale inclusă în condițiile generale pe care le semnăm toți atunci când ne deschidem un cont curent. E suficient să nu răspunzi unui e-mail. Mai precis, o lege din 2019 care își propune să combată spălarea banilor și finanțarea activităților teroriste, ale cărei prevederi au fost transpuse de bănci în contractele cu clienții, dă instituțiilor de credit posibilitatea de a cere explicații oricând pentru orice tranzacție, indiferent de sumă sau de destinatar.
Timpul pe care clientul îl are la dispoziție pentru a răspunde: 5 zile. Dacă clientul depășește cele 5 zile, banca este îndreptățită să îi blocheze conturile , fără explicații. Timpul pe care banca îl are la dispoziție pentru a răspunde în caz că există nedumeriri din partea clientului în ceea ce privește solicitările: 30 de zile și, după cum vom arăta mai jos, nici măcar acesta nu este respectat mereu. Altfel spus, chiar dacă nu înțelegi exact ce ți se solicită, trebuie să răspunzi în 5 zile unui mesaj pe care banca ți-l lămurește în 30 de zile. O situație legală, dar nu neapărat firească.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
