
Sursă: HotNews
Tot mai multe detalii ies la iveală despre copilotul zborului Flydubai, în timp ce acesta este interogat în Emiratele Arabe Unite, fiind dezvăluite informații inclusiv despre locul în care bărbatul voia să prăbușească aeronava care avea la bord 180 de pasageri.
Potrivit informațiilor de până acum, copilotul, cetățean omanez, identificat drept Hamam al-Hammami, era un extremist care acționa ca „lup singuratic”, scrie BBC.
Procurorul general al Emiratelor Arabe Unite a declarat că pilotul secund a încercat să comită un „act terorist” la bordul cursei FZ1073, care a decolat de la Dubai cu destinația Tel Aviv, miercurea trecută. El l-a atacat și rănit grav pe comandantul aeronavei, cu toporul de urgență în caz de accidente, păstrat în cabina de pilotaj. Copilotul a fost imobilizat de pasageri, în timp ce un alt membru al echipajului aflat la bord a reușit să aterizeze avionul în Arabia Saudită.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de HotNews, care deține drepturile asupra conținutului.
