
Sursă: Adevarul
Viața din Spania a devenit tot mai scumpă pentru românii care muncesc acolo, iar banii se economisesc tot mai greu. Un român stabilit în apropiere de Madrid de 18 ani a decis, împreună cu familia sa, să se întoarcă în România, după ce costurile pentru locuință, alimente și celelalte cheltuieli au ajuns să consume o mare parte din venituri.
Spania a fost timp de ani de zile una dintre principalele destinații pentru românii care au plecat în străinătate în căutarea unui loc de muncă și a unei vieți mai stabile. Mulți și-au întemeiat familii acolo și au rămas definitiv, în timp ce alții au reușit să economisească bani sau să trimită o parte din venituri rudelor din România. În ultimii ani, însă, tot mai mulți români iau în calcul întoarcerea în țară, potrivit presei spaniole.
Potrivit ultimului recensământ anual al populației realizat de Institutul Național de Statistică din Spania (INE), la 1 ianuarie 2025, în Spania locuiau 609.270 de persoane cu cetățenie română. România era a treia cea mai numeroasă cetățenie străină din Spania, după Maroc și Columbia.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Adevarul, care deține drepturile asupra conținutului.
