
Sursă: HotNews
Primele acuzații ale studentelor la adresa lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru, au fost făcute în noiembrie anul trecut, în publicația locală Reporter de Iași. Atunci s-au autosesizat procurorii și tot atunci s-a autosesizat și comisia de etică în cadrul universității. Iar ce s-a întâmplat la comisie a întărit convingerea studenților audiați ca martori că el este „protejat”, susțin procurorii.
Teama că parcursul academic sau cariera le pot fi compromise a marcat studentele care au vorbit despre agresiunile sexuale ale lui Alexandru Toader, susțin procurorii în referatul de arestare preventivă înaintat Curții de Apel Iași.
Faptele s-au petrecut în perioada 2022-2025, însă primele acuzații au apărut în noiembrie anul trecut, după investigația Reporter de Iași. Două dintre studente au vorbit atunci cu jurnaliștii.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de HotNews, care deține drepturile asupra conținutului.
