
Sursă: Ziarul Financiar
Contractele cu preţ garantat, sprijinul pentru achiziţia seminţelor şi asistenţa tehnică oferită agricultorilor pot contribui la încurajarea investiţiilor în cultivarea orzului destinat industriei berii, întrucât le asigură fermierilor mai multă predictibilitate şi le pot facilita accesul la finanţare.
Un astfel de model este aplicat prin programul „De la bob la pahar”, dezvoltat prin intermediul Soufflet, în cadrul căruia fermierii beneficiază de sprijin de 45% pentru achiziţia seminţelor şi de contracte cu preţ garantat, care pot fi utilizate inclusiv pentru finanţarea altor activităţi agricole, spune Constantin Bratu, director general al Asociaţiei Berarii României.
„Noi avem, prin Soufflet, un program numit «De la bob la pahar». Prin acest program există acest parteneriat, care are forma unui contract. Practic, fermierii primesc o subvenţie de 45% pentru seminţele achiziţionate, tocmai pentru a garanta calitatea produsului. […] Contractul este ferm, se garantează un preţ, el este bancabil […]. El poate deveni un instrument pe baza căruia fermierul poate să îşi finanţeze alte activităţi.”,a spus Constantin Bratu în cadrul conferinţei ZF AGROBUSINESS & FOOD SUMMIT 2026.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
