
Sursă: Economica.net
2.512 de participanți au plantat în același timp 25.12 puieți de frasin, în comuna Poienarii Burchii, județul Prahova, prin proiectul Pădurea Prieteniei, organizat de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România. Rezultatul a fost validat la fața locului de arbitrul Guiness World Records, Richard Stenning.
Noul record depășește performanța de 2.055 de participanți, stabilită în India în iulie 2025. Pentru validarea tentativei din România, fiecare participant a trebuit să planteze corect un arbore, respectând procedura și regulile de sincronizare. La semnalul de start, mii de voluntari au început plantarea în parcela dedicată recordului, sub supravegherea echipelor desemnate.
Pădurea Prieteniei a mobilizat în total peste 3.200 de voluntari din mai multe orașe, echipe din companii, organizații neguvernamentale, reprezentanți ai instituțiilor publice și membri ai comunității locale. Alături de aceștia s-au implicat studenți și profesori din 5 universități, precum și elevi și cadre didactice din 3 licee silvice. Peste 4.000 de persoane s-au înscris în doar două săptămâni de la lansarea apelului de participare.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
