
Sursă: Economica.net
Rezerva de apă din sol va avea valori satisfăcătoare local în vestul, nordul, nord-vestul, izolat în sudul Munteniei și al Transilvaniei, dar și în sud-estul Dobrogei, informează Agerpres.
”La culturile prășitoare neirigate (porumb, floarea-soarelui), procesele de maturare vor fi în continuare accelerate și forțate, iar lucrările agricole de pregătire a terenurilor în vederea însămânțărilor la rapița și orzul de toamnă se vor desfășura cu dificultate, îndeosebi pe arealele agricole afectate de seceta pedologică. Pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, ritmurile de vegetație ale plantelor vor evolua în general normal, plantele prezentând o stare de vegetație pe ansamblu bună și medie”, susțin meteorologii.
În funcție de data semănatului și condițiile pedoclimatice, floarea-soarelui se va afla predominant în faza de maturitate deplină (10-100%) pe întreg teritoriul agricol, continuându-se totodată lucrările de recoltare.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
