
Sursă: Ziarul Financiar
BT Capital Partners este în discuţii cu mai multe companii pentru listări la Bursa de Valori Bucureşti, a spus Daniela Secară, CEO-ul companiei, la conferinţa ZF Piaţa de Capital din 25 septembrie.
„Există un interes tot mai mare al antreprenorilor de a se uita către piaţa de capital şi de a vedea bursa ca alternativă de finanţare. Suntem în discuţii cu mai multe companii. Bineînţeles, dacă o să mă întrebaţi, nu pot să vi le spun“, a spus ea.
Potrivit Danielei Secară, companiile cu care discută BT Capital Partners ştiu că listarea cere o perioadă de pregătire. Structura ofertei se stabileşte aproape de momentul ieşirii pe piaţă, în funcţie de reacţia investitorilor instituţionali. „O ofertă de succes înseamnă o companie care, odată cu listarea, reuşeşte ulterior să atragă şi mai mult capital, să crească şi mai mult prin intermediul bursei“, a spus ea.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
