
Sursă: Digi24
Comisiile parlamentare au analizat atacul cibernetic asupra ANCPI din 14 iulie 2026, în urma căruia platforma e-Terra a fost blocată, iar tranzacţiile imobiliare din România au fost afectate timp de aproape o lună, scrie Agerpres.
Anton Rog a afirmat că investigaţiile Centrului Naţional Cyberint au identificat încă din 2021, perioadă în care premier era liberalul Florin Cîțu și a fost urmat de Nicolae Ciucă, compromiteri şi vulnerabilităţi critice în sistemele ANCPI. Potrivit acestuia, informaţiile au fost transmise premierului de la acel moment, conducerii Ministerului Dezvoltării şi ANCPI.
„Investigaţiile specifice derulate de Centrul Naţional Cyberint au permis identificarea unor compromiteri şi vulnerabilităţi critice la nivelul anului 2021, aspecte care au fost comunicate prim-ministrului la momentul respectiv, conducerii MDLPA şi ANCPI. În plus, vreau să precizez că numai în anul 2025 am trimis 233 de informări legate de vulnerabilităţi, nu numai la ANCPI, în general, în arcul guvernamental, iar în intervalul 2021-2026 am trimis 1.304 informări către diverse instituţii din arcul guvernamental cu vulnerabilităţile de ordin tehnic, procedural sau uman pe care le au aceştia în interior”, a precizat Rog.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
