
Sursă: Observator
Scandal de corupție la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Doi asistenți universitari și două studente au fost reținuți de DNA într-un dosar privind presupusa fraudare a unor examene la Anatomie. Potrivit procurorilor, sumele cerute pentru promovare ar fi ajuns până la 2.500 de euro.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Serviciului teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru 24 de ore, începând cu data de 5 septembrie 2026, faţă de Raluca Talpeş - asistentă universitară la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), Omeroglu Batuhan - asistent universitar la aceeaşi facultate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale), precum şi studentele I.A. şi Z.I.D., fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (15 acte materiale).
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
