
Sursă: Profit.ro
Jaful a determinat marca Pabst Blue Ribbon să se adreseze cu umor hoților prin intermediul rețelelor sale de socializare, în încercarea de a recupera încărcătura.
Pe 17 august, în Montclair, California, un transport de 1.600 de lăzi de bere, însumând 45.000 de doze (aproape 18 tone de bere), urma să plece din centrul său de distribuție spre San Diego. Dar camionul nu a sosit niciodată, ceea ce a devenit cel mai mare furt de bere din istorie, potrivit ABC News.
O persoană s-ar fi dat drept transportatorul așteptat înainte de a pleca cu întregul transport. „Ceea ce am descoperit este că a fost pur și simplu o persoană rău intenționată care s-a dat drept persoana responsabilă de ridicarea berii. Nu era persoana pe care o așteptau și a plecat cu ea”, a declarat pentru CBS News Paul Meyers, director senior de operațiuni de marketing la Pabst Blue Ribbon, marca vizată de furt.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Profit.ro, care deține drepturile asupra conținutului.
