
Sursă: Digi24
CFR Călători anunţă finalizarea contractelor derulate în cadrul programului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru modernizarea vagoanelor, a locomotivelor şi a materialului rulant. Astfel, au fost modernizate 139 de vagoane de călători şi 75 de locomotive, dintre care 55 de locomotive electrice destinate remorcării trenurilor de călători şi 20 de locomotive de manevră transformate în locomotive electrice cu acumulatori.
CFR Călători anunţă, marți, finalizarea contractelor derulate în cadrul programului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Pilonul I - Tranziţia spre o economie verde, Componenta C4 - Transport sustenabil, Investiţia I2 - Material rulant feroviar. Astfel, CFR Călători multumeşte partenerilor instituţionali - Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) - pentru susţinerea continuă şi managementul fondurilor europene.
„De asemenea, CFR Călători mulţumeşte partenerilor industriali implicaţi în execuţia lucrărilor: Softronic Craiova, RELOC Craiova, CFR SCRL Braşov, Electroputere VFU Paşcani, Atelierele CFR Griviţa Bucureşti şi Remarul „16 Februarie” Cluj-Napoca şi evidenţiază faptul că toate lucrările de modernizare, reconstrucţie şi conversie tehnică din cadrul acestui proiect au fost executate integral în România, în unităţi şi uzine feroviare de profil din ţară”, se arată în comunicatul citat.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
