
Sursă: Economica.net
„Estimările privind creşterea preţurilor în zona de energie din această toamnă (curent, gaze, gigacalorie, apă) riscă să prelungească acest îngheţ economic până în al doilea semestru din 2027. Singura veste bună este că economia supravieţuieşte tuturor provocărilor, rezilienţa mediului de business fiind una remarcabilă având în vedere condiţiile de business, de la fiscalitatea impredictibilă la inflaţia ridicată, dinamica negativă a vânzărilor şi accentuarea blocajului financiar”, se arată în analiza realizată de Frames.
Potrivit acesteia, economia românească a produs în trimestrul II din 2026 un PIB de 494,4 miliarde de lei pe seria brută, cu 10,8% mai mult în termeni nominali decât în trimestrul II din 2025. În termeni reali, a produs cu 0,4% mai puţin, scrie Agerpres.
„Diferenţa dintre cele două cifre - deflatorul PIB, care a fost de 11,2% - este definiţia tehnică a stagflaţiei. Toată creşterea aparentă a economiei este preţ. Nimic din ea nu este volum”, arată analiştii de la Frames.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
