
Sursă: Ziarul Financiar
Finqware, fintechul românesc specializat în automatizarea operaţiunilor financiare ale companiilor, a anunţat o colaborare cu Visa prin care funcţionalităţile de plăţi transfrontaliere şi schimb valutar ale Currencycloud, soluţie din portofoliul Visa Direct, vor fi integrate direct în platforma sa de trezorerie FinqTreasury, potrivit unui comunicat transmis luni de companie.
Colaborarea se va concretiza prin lansarea FX Hub, un modul prin care companiile mijlocii şi mari din Europa vor putea încasa, păstra, converti şi transfera fonduri la nivel naţional şi internaţional din aceeaşi platformă în care îşi urmăresc operaţiunile de trezorerie, se arată în acelaşi comunicat.
„Companiile au tot mai mult nevoie de soluţii mai rapide şi mai bine integrate pentru a gestiona lichidităţile şi a transfera bani în întreaga lume”, a declarat Zeynep Sayin, director pentru parteneriate în cadrul Visa Direct. „Prin acest parteneriat, Finqware integrează Currencycloud direct în fluxurile de trezorerie pe care echipele financiare ale companiilor le utilizează deja zilnic. Împreună, ajutăm companiile să simplifice transferurile internaţionale de bani şi să obţină un control mai bun asupra lichidităţilor la nivel global.”
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
