Sursă: Libertatea
În istoria modernă, puține inițiative politice au avut consecințe ecologice și umanitare atât de devastatoare precum deciziile luate în timpul regimului comunist chinez la sfârșitul anilor 1950. Sub umbrela programului economic și social cunoscut sub numele de Marele Salt Înainte, liderul Mao Zedong a lansat în 1958 o inițiativă națională de igienizare și protejare a agriculturii care avea să schimbe pentru totdeauna fața țării, dar cu un cost teribil în vieți omenești.
Inițiativa, denumită oficial Campania celor patru dăunători, a fost concepută ca o acțiune de eradicare a speciilor considerate vinovate de transmiterea bolilor și de distrugerea recoltelor. Țintele stabilite de autoritățile de la Beijing au fost șobolanii, muștele, țânțarii și vrăbiile. Dintre acestea, vrabia de câmp a atras cel mai mult atenția aparatului de stat, fiind acuzată în mod eronat că mănâncă o cantitate prea mare de cereale, semințe și fructe din culturile destinate populației.
Propaganda de stat a transformat eliminarea acestor specii într-o datorie patriotică. Chinezii de rând au fost mobilizați pe scară largă, campania atingând apogeul în iarna și primăvara anului 1958, când întreaga națiune, inclusiv copiii de școală cu vârste de peste cinci ani, a fost angrenată în ceea ce regimul numea un efort de război împotriva naturii.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Libertatea, care deține drepturile asupra conținutului.