
Sursă: Stirile ProTV
Maratonul din Noua Caledonie, una dintre cele mai importante competiții din regiunea Pacificului, a fost suspendat după ce opt alergători au suferit urgențe medicale, iar unul a murit după ce a trecut linia de sosire.
Maratonul din Noua Caledonie, teritoriu francez de peste mări, a fost suspendat duminică, la Noumea, în urma unei serii neobişnuite de urgenţe medicale grave în rândul participanţilor, una dintre acestea soldându-se cu decesul unui localnic în vârstă de 25 de ani, potrivit informaţiilor obţinute luni de AFP din mai multe surse, scrie Agerpres.
Tânărul, care participa la proba de semimaraton, tocmai trecuse linia de sosire când s-a prăbuşit la câţiva metri de cortul medical, a declarat Jerome Troyat, organizatorul evenimentului şi preşedintele Ligii de Atletism din Noua Caledonie. Tânărul a fost supus manevrelor de resuscitare timp de peste treizeci de minute, însă nu a putut fi salvat.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Stirile ProTV, care deține drepturile asupra conținutului.
