
Sursă: Digi24
Contraamiral de flotilă, în retragere, Sorin Learschi a declarat, vineri, la Digi24, că este foarte puțin probabil ca Armata Ucraineană să fi lovit accidental sau intenționat nava care s-a scufundat joi seară în Marea Neagră, „pentru că această situație de la gurile Dunării, care este vitală pentru Ucraina în acest moment, este foarte bine monitorizată”, iar, în plus, o parte din echipaj era format din ucraineni. El a explicat că nava era deținută de o companie din Turcia, iar statul membru NATO aflat la Marea Neagră a avut chiar primul caz de dronă descoperită la țărmul ei, în această săptămână.
„În ultima perioadă se desfășoară lupte privind lovirea a două elemente principale. Unul al Ucrainei și mă refer la exportul pe care îl realizează prin acest așa-numit coridor al cerealelor, pentru produsele agroalimentare. Și în cazul navei care s-a scufundat, aceasta era încărcătura. Dar, în același timp, Ucraina lovește porturile de la Marea Neagră și Marea Azov pentru a întrerupe fluxul de petrol care asigură Rusiei un venit substanțial. Porturile și navele.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
