
Sursă: Ziarul Financiar
O casă săsească tradiţională din satul Copşa Mare, judeţul Sibiu, a fost scoasă la vânzare pentru 85.000 de euro, într-o ofertă care iese în evidenţă prin combinaţia dintre arhitectura rurală transilvăneană şi lucrările ample de restaurare deja realizate. Proprietatea, promovată de Sotheby’s International Realty România, dispune de un teren de 1.069 de metri pătraţi şi o suprafaţă construită desfăşurată de 233 mp.
Ansamblul cuprinde corpul rezidenţial istoric şi un hambar monumental, fost grajd, reconstruit pentru a păstra caracterul arhitectural al gospodăriei tradiţionale. Casa are două camere şi o baie, fiind organizată pe subsol şi parter, cu un pod înalt care oferă posibilităţi de amenajare suplimentară.
Spre deosebire de o proprietate rurală care necesită lucrări majore de consolidare, în acest caz o parte importantă a intervenţiilor structurale a fost deja realizată. Potrivit anunţului, restaurarea a inclus consolidarea construcţiei de la fundaţie până la coamă, refacerea şarpantei din lemn, montarea unui acoperiş nou şi restaurarea verandei.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Ziarul Financiar, care deține drepturile asupra conținutului.
