Sursă: Profit.ro
În cea mai mare parte a existenței omenești, apartenența nu a fost o aspirație abstractă, ci o condiție a supraviețuirii. Oamenii din jur erau cei cu care ne procuram hrana, ne creșteam copiii, vegheam în fața primejdiilor și împărțeam pierderile. Cooperarea nu apărea într-o declarație de valori; se vedea în cine venea când se prăbușea acoperișul, cine rămânea de veghe și cine împărțea puținul atunci când nu ajungea pentru toți.
Încrederea avea chip și memorie. Se știa cine își ținea cuvântul, cine dispărea la greu și cine așeza binele grupului mai presus de avantajul personal. Comunitățile mici puteau fi ocrotitoare, dar și constrângătoare. Totuși, apartenența rămânea concretă: să fii primit însemna să ai un loc în lume.
Viața modernă a schimbat proporțiile fără să schimbe pe deplin inima omului. Organizațiile ne împart în departamente, roluri, proiecte și platforme. Putem comunica o zi întreagă fără să simțim că am fost văzuți cu adevărat. Putem aparține unei companii cu cincizeci de mii de angajați și să nu putem numi cinci oameni pe care i-am suna într-un moment greu.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Profit.ro, care deține drepturile asupra conținutului.