
Sursă: Observator
Compania britanică Wayve Technologies a început, începând de joi, să desfășoare o flotă de vehicule autonome la Londra, în parteneriat cu Uber, primul serviciu comercial public al Wayve la nivel mondial. Pasagerii care comandă o cursă prin Uber pot primi o mașină dintre cele 15 vehicule Ford Mustang Mach-E echipate cu tehnologia Wayve, cu un șofer de siguranță instruit la volan, gata să preia controlul dacă e nevoie.
Prețul călătoriei rămâne identic cu al unei curse obișnuite, fără opțiunea de bacșiș, iar mașinile pot circula oriunde în Londra, cu excepția aeroporturilor. Wayve estimează că va oferi mii de curse pe săptămână prin Uber, în toată zona Greater London, colaborând îndeaproape cu Transport for London (TfL) și cu Departamentul pentru Transport pentru a construi încrederea publicului și a obține aprobările necesare, relatează Bloomberg.
Spre deosebire de SUA, unde robotaxiurile (precum Waymo) circulă deja fără șofer în 14 orașe, Europa a fost mai precaută din cauza reglementărilor mai stricte și a rețelelor stradale mai complexe și neregulat - provocare cu atât mai mare pe străzile înguste și vechi de secole ale Londrei.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
