
Sursă: Economica.net
Potrivit unui comunicat de presă, Alianţa pentru Unirea Românilor a stabilit, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, principalele priorităţi legislative pentru următoarea sesiune parlamentară. Acestea vizează economia, fiscalitatea, reforma statului, educaţia, transparenţa şi securitatea energetică, informează Agerpres.
„AUR susţine creşterea plafonului pentru plăţile în numerar la 50.000 de lei pentru firme, precum şi revenirea treptată la nivelurile de taxare existente înaintea majorărilor din ultimul an: TVA de 19%, cotă redusă de TVA de 9% şi impozit pe dividende de 8%. Tot pentru sprijinirea capitalului românesc, AUR propune revenirea plafonului pentru încadrarea microîntreprinderilor la 500.000 de euro. AUR îşi doreşte un stat mai suplu şi o democraţie mai reprezentativă. AUR susţine Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, respectând astfel voinţa exprimată de români la referendumul din 2009, şi va continua să susţină alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel încât aceştia să beneficieze de o reprezentativitate reală în comunităţile pe care le conduc. Totodată, AUR propune limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcţii publice în poziţii ocupate pe termen nedefinit şi apariţia unor reţele de influenţă în interiorul administraţiei”, se arată în comunicat.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
