
Sursă: Digi24
Elevii se întorc în bănci luni, 7 septembrie, odată cu debutul cursurilor din anul școlar 2026-2027. Calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării cuprinde 36 de săptămâni de studiu, cinci intervale de cursuri și cinci vacanțe. Prima pauză este programată la sfârșitul lunii octombrie, iar una dintre principalele noutăți vizează liceenii care intră în clasa a IX-a, pentru care începe aplicarea progresivă a noului curriculum.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027. Această perioadă administrativă nu trebuie confundată însă cu desfășurarea efectivă a orelor. Potrivit Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026, publicat în Monitorul Oficial, cursurile debutează luni, 7 septembrie.
Festivitățile și activitățile organizate cu această ocazie sunt stabilite la nivelul fiecărei unități de învățământ. În consecință, ora la care copiii trebuie să ajungă, accesul părinților în incintă și programul primei zile vor fi comunicate separat de conducerile instituțiilor.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
