
Sursă: Economica.net
„Comisia Europeană a anunţat oficial calendarul: România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034. România are o experienţă apreciabilă în domeniu: Sibiu a purtat titlul în 2007, alături de Luxemburg, iar Timişoara l-a dus mai departe în 2023, alături de Veszprem şi Elefsina. Ambele experienţe au arătat ce poate lăsa în urmă un astfel de proiect: infrastructură culturală, reţele europene, proiecte noi şi oameni care au învăţat să construiască programe culturale la scară europeană”, transmite ministerul, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a instituţiei.
„Noul cadru propus de Comisia Europeană schimbă perspectiva asupra titlului. Capitala Europeană a Culturii nu va mai fi privită doar ca un program concentrat într-un singur an, ci ca un angajament pe termen lung, cu rezultate care vor fi evaluate şi după anul titlului. De respectarea angajamentelor asumate va depinde şi acordarea Premiului Melina Mercouri, numit după ministra grecă a Culturii care a propus programul în 1985. Candidatura va deveni mai simplă, criteriile se reduc de la şase la patru seturi, iar oraşele vor putea forma mai uşor candidaturi comune, inclusiv transfrontaliere. Tinerii şi societatea civilă vor avea, de asemenea, un rol mai important”, precizează ministerul.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Economica.net, care deține drepturile asupra conținutului.
