
Sursă: Observator
Spania se confruntă de ani buni cu o criză a locuințelor care a început deja să schimbe planurile de viitor ale tinerilor. Pentru cei mai mulți dintre cei sub 40 de ani, cumpărarea unui apartament în Madrid, Barcelona sau Malaga a devenit aproape imposibilă.
Pentru cei care locuiesc singuri, cheltuielile cu locuința înghit, în medie, 98,7% din salariu. Cu atât de puțini bani rămași, viața de adult pe cont propriu devine tot mai greu de construit, scrie Euronews.
Iar asta se vede în felul în care tinerii își duc viața. Doar 14,5% dintre spaniolii cu vârste între 16 și 29 de ani au reușit să plece din casa părinților. În medie, spaniolii își părăsesc familia la 30 de ani, față de 26 de ani, cât este media în Uniunea Europeană. În 2025, 44,3% dintre cei cu vârste între 26 și 34 de ani locuiau încă împreună cu părinții, potrivit Institutului Național de Statistică.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
