
Sursă: Digi24
Cele cinci confederaţii sindicale resping actuala formă a proiectului Legii salarizării și contestă negocierile purtate cu Executivul demis. Sindicaliștii reclamă faptul că proiectul nu repară inechitățile din sectorul public și cer retragerea reformei și reluarea ei „de la zero”. „Nu poate fi acceptabil ca un Guvern aflat într-o astfel de situaţie să stabilească, să negocieze şi să angajeze România în privinţa unei politici publice care afectează peste un milion de salariaţi” mai transmit sindicatele, potrivit Agerpres.
Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național - Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Națională Sindicală „Meridian” și Blocul Național Sindical (BNS) atrag atenția că noua variantă a legii salarizării nu repară dezechilibrele acumulate în sistemul bugetar, ci le redistribuie între diferitele categorii de angajați.
„În loc să corecteze dezechilibrele acumulate în sistem şi să construiască o salarizare coerentă, predictibilă şi echitabilă, noua variantă a proiectului continuă să opereze cu soluţii de compromis, să favorizeze anumite categorii şi să lase în urmă exact acele sectoare care asigură funcţionarea serviciilor publice esenţiale”, se arată într-un comunicat de presă semnat de reprezentanții celor cinci confederații sindicale.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
