
Sursă: Digi24
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au reacţionat după ce Sindicatul Europol a prezentat reacţiile pielii unui poliţist de la Poliţia Capitalei care a purtat timp de opt ore o vestă antiînjunghiere peste cămaşa de intervenţie şi au declarat că echipamentul de protecţie trebuie să fie disponibil şi purtat anterior apariţiei unui pericol concret. De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat că rolul echipamentului de protecţie este tocmai acela de a preveni sau limita consecinţele unui eveniment nedorit, nu de a fi utilizat abia după ce pericolul s-a manifestat.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, marţi, că purtarea echipamentului de protecţie reprezintă o măsură preventivă, adoptată în scopul creşterii gradului de siguranţă a poliţiştilor care desfăşoară activităţi în teren şi care, prin natura atribuţiilor, intră în mod direct în contact cu cetăţenii şi intervin în situaţii a căror evoluţie nu poate fi anticipată în totalitate.
„În activitatea desfăşurată în teren, poliţistul nu are întotdeauna posibilitatea de a cunoaşte, anterior ajungerii la locul intervenţiei, situaţia reală pe care trebuie să o gestioneze. În cazul sesizărilor primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, informaţiile transmise poliţiştilor înainte de ajungerea la faţa locului sunt, de multe ori, limitate şi se bazează pe relatările persoanelor care efectuează apelul. Astfel, o sesizare privind un conflict, o persoană agresivă sau o stare conflictuală poate să nu reflecte în totalitate situaţia existentă la momentul intervenţiei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Digi24, care deține drepturile asupra conținutului.
