
Sursă: Observator
Un șofer în vârstă de 36 de ani din Germania a fost amendat cu 13.500 de euro după ce a împiedicat, timp de aproximativ șase kilometri, o ambulanţă să ajungă la un pacient. Deși autospeciala avea pornite semnalele luminoase și sirena, bărbatul a refuzat să îi facă loc și a profitat de spațiul creat de ceilalți participanți la trafic pentru a înainta mai repede. Din cauza comportamentului său, echipajul medical a ajuns la pacient cu aproximativ cinci minute întârziere. Instanța i-a retras și permisul de conducere, pe care îl va putea obține din nou abia peste doi ani.
Incidentul s-a petrecut pe drumul expres B17 din landul Bavaria, Germania, unde un medic de urgență se deplasa către o intervenție. În timp ce ceilalți șoferi se retrăgeau pentru a permite trecerea autospecialei, bărbatul de 36 de ani a rămas în fața acesteia, împiedicând-o să îl depășească, scrie 24ur.com.
Potrivit constatărilor instanței, șoferul a acționat intenționat, folosindu-se de culoarul format de ceilalți participanți la trafic pentru a avansa mai rapid prin aglomerație. Acesta a continuat să conducă în fața vehiculului medical timp de aproximativ șase kilometri, ignorând avertismentele transmise prin semnalele luminoase și sonore.
Acesta este un fragment din articol. Textul integral a fost publicat de Observator, care deține drepturile asupra conținutului.
